Istorie

Securitatea socială pe plan internţional

Noţiuni

Noţiunea de "securitate socială".

Legea americană a securităţii sociale - Social Security Act din 14 august 1935, a fost actul normativ care a folosit pentru prima data termenul de "securitate socială".

Noţiunea de sistem de securitate socială

Noţiunea de sistem de securitate socială desemnează ansamblul reglementărilor juridice în domeniul securităţii sociale.

Orice sistem de securitate socială are ca obiectiv garantarea unei anumite securităţi economice a persoanelor protejate, în faţa producerii unor evenimente sociale (denumite riscuri sociale) cum ar fi boala, maternitatea, invaliditatea, bătrâneţea, accidentul de muncă şi boala profesionala, decesul, protecţia juridică a urmaşilor, sarcinile familiale, şomajul, etc..

Realizarea acestui obiectiv presupune o redistribuire de ordin financiar, pe de o parte, prin repartiţia fondurilor comune obţinute din partic arile financiare ale beneficiarilor, iar pe de alta parte prin prevalări bugetare.

Securitatea socială – drept fundamental al omului

Comunitatea internaţională a consacrat conceptul de "securitate socială" – drept fundamental al omului, cu ocazia adoptării Declaraţiei Universale a drepturilor omului, la 10 decembrie 1948, care a prevăzut în art. 22: "fiecare individ, ca membru al societăţii are dreptul la securitate socială".

Apariţia sistemelor de securitate socială

Începuturile

Din punct de vedere istoric, sistemele de securitate socială au aparut la sfârşitul secolului 19 şi începutul secolului 20, fiind strâns legate de lupta politico-economică dintre patronate şi sindicate.

Apariţia sistemelor de securitate socială a fost posibilă şi datorită schimbării de atitudine a statelor puternic industrializate din acea vreme care, au abandonat concepţia liberalistă a "statului – simplu arbitru" al vieţii sociale pe care a înlocuit-o cu concepţia statului de tip activ, creator şi garant al ordinii sociale şi economice.

În timp, în literatura economică şi juridică de specialitate s-au creat 2 tipuri de sisteme de securitate socială, respectiv sistemul comutativ şi cel distributiv.

Sistemele comutative.

Sistemele comutative au avut la bază principiul potrivit căruia prestaţiile de securitate socială trebuiau să fie condiţionate în mod obligatoriu de împrejurarea ca potenţialul beneficiar al acestora sa desfăşoare o activitate pe baza unui contract de muncă sau, în anumite condiţii, o activitate profesională.

În cadrul acestei concepţii, prestaţiile de securitate socială reprezentau venituri de înlocuire a veniturilor profesionale şi erau direct proporţionale cu acestea.

De asemenea, statul a devenit un actor principal al acestui tip de sistem de securitate, fiind acela care trebuia să garanteze existenţa fondurilor destinate asigurarilor sociale şi în anumite situaţii chiar să participe la realizarea lor.

Sistemele distributive

Sistemele distributive au promovat generalizarea protecţiei sociale şi au considerat că securitatea socială trebuie să fie un beneficiu al tuturor membrilor societăţii.

În cadrul acestei concepţii prestaţiile de securitate socială aveau un caracter uniform şi constau, de regula în sume fixe - forfetare.

şi în cadrul acestui sistem, treptat, statul a capatat un rol central, dobândind aceeaşi poziţie ca în cadrul sistemului comutativ de securitate socială.

Scurt istoric al sistemelor de securitate socială.

Apariţia sistemelor de securitate socială de tip comutativ.

Sistemul de securitate socială german – 1883 - 1929. Primul sistem de tip comutativ

Primul stat care şi-a creat un sistem de securitate socială a fost Germania, prin adoptarea, între anii 1883 – 1889, a unui pachet de legi privind: asigurarea de boala – 1883. Asigurarea pentru accidente de muncă – 1884 şi asigurarea de invaliditate şi bătrâneţe - 1889.

Aceste legi au fost reunite în anul 1911 în cadrul Codului Asigurarilor Sociale.

Codul a fost completat de un pachet legislativ privind alte riscuri sociale, respectiv Legea privind asigurarea de invaliditate şi bătrâneţe a funcţionarilor şi asigurarea de deces – 1911 şi Legea privind asigurarea de şomaj - 1929.

Sistemul de securitate socială german a fost o expresie a concepţiei comutative asupra asigurărilor sociale.

Influenţa internaţională a sistemului german.

Sistemul german a inspirat numeroase legislaţii naţionale în anii de început ai formării sistemelor de securitate socială.

Apariţia sistemului german a permis şi evoluţia concepţiilor teoretice asupra asigurarilor sociale de la concepţia comutativă spre concepţia distributivă.

Apariţia sistemelor de securitate socială de tip distributiv.

Premize

Adoptarea sistemelor de securitate socială de tip distributiv a constituit un proces care a presupus o perioadă de tranziţie, de pregătire, care a durat din anii '30 până spre anii '50.

Adoptarea sistemelor de securitate socială de tip distributiv a fost pregătită de trei acte de o importanţa deosebită (respectiv egea americană de securitate socială din 1935, legea sistemului de securitate neozeelandez din anul 1938 şi "Raportul Beveridge" din anul 1942) şi a devenit pentru multe state un deziderat politic important dupa adoptarea la 10 decembrie 1948, a Declaraţiei Universale a drepturilor omului, care a inclus în cadrul drepturilor fundamentale ale omului, "dreptul la securitate socială".

Legea americană de securitate socială (Social Security Act din 14 august 1935). Un prim pas către sistemul de securitare socială de tip distributiv.

Pentru a fi înţeleasă, această lege trebuie înterpretată în contextul politico - economic american şi internaţional din perioada premergatoare adoptării ei respectiv criza economică din anii 1929 -1930 cu principalele ei efecte, pierderea locului de muncă şi şomajul fără precedent.

Pe plan ideologic, legea este o expresie a binecunoscutei politici americane a acelor timpuri, denumită "NewDeal" intemeiată pe principiul statului activ care intervine şi acţionează – "WellFear State".

"Social Security Act" a pregătit trecerea lumii occidentale spre programele moderne de securitate socială, schimbând scopul sistemelor de securitate socială din sisteme menite iniţial să protejeze salariaţii şi liber profesioniştii în sistememenite să asigure eliberarea de mizerie a indivizilor – "Freedom FromWant".

Sistemul de securitate socială neozeelandez al anilor 1938. Prima încercare de realizare a unui sistem de securitate socială de tip distributiv.

Sistemul de securitate socială neozeelandez, adoptat în anul 1938, reprezintă primul sistem de securitate socială de tip distributiv din istoria civilizaţiei umane.

Acest sistem a promovat protecţia socială de tip radical acordând acest beneficiu tuturor membrilor societăţii indiferent de existenţa sau inexistenţa unui contract de munca sau a unei activităţi de tip profesional.

Sistemul neozeelandez a avut ca bază teoretică principiul conform căruia fiecare membru al societăţii deţinea o creanţă alimentară împotriva comunitaţii naţionale. Aceasta creanţă putea fi valorificata în momentele delicate, în care veniturile sale deveneau inferioare unui plafon minim.

Finanţarea sistemului se realiza prin aplicarea unui impozit pe venit obligatoriu.

Limita sistemului de securitate socială neozeelandez a constat în faptul ca el a constituit mai degraba un model de asistenţă socială (cuantumul prestaţiilor sociale fiind fix şi uniform urmarindu-se prin acordarea lor asigurarea "unui minim vital").

1 decembrie 1942 – Raportul Beveridge – Actul care a creat baza teoretică a sistemelor de securitate sociala de tip distributiv.

În anul 1941, în timpul unei perioade de grele încercări generate de cel de al doilea razboi mondial, cu consecinţe deosebit de grave asupra situaţiei economice a populaţiei lordul William Beveridge a fost însărcinat de guvernul britanic să coordoneze o comisie care avea ca scop întocmirea unei lucrari care, pe baza analizei sistemului de securitate englez, sa propună un plan de îmbunataţiri ale acestuia.

Lucrările comisiei au fost strânse într-un volum întitulat "Social Insurance and Alied Services". Volumul a fost publicat pe data de 01.12.1942 şi a rămas cunoscut în istorie ca fiind celebrul "Raport Beveridge".

Raportul Beveridge a reprezentat baza teoretică a sistemelor de securitate socială de tip distributiv, enunţând pentru prima dată aşa numitul "drept la securitate socială".

De asemenea, Raportul Beveridge este prima lucrare în domeniu care extinde securitatea sociala şi in domeniul sanataţii, preconizând ingrijirea medicala a intregii populaţii.

10 decembrie 1948 – Adoptarea Declaraţiei Universale a drepturilor omului. Sistemele sociale de tip distributiv devin o prioritate.

La data de 10 decembrie 1948, a fost adoptata Declaraţia Universala a drepturilor omului care, la art. 22, a prevazut: "fiecare individ, ca membru al societaţii are dreptul la securitate sociala".

Dupa adoptarea acestui act de drept internaţional public, sistemele de asigurari sociale de tip distributiv prind teren.

Evoluţia sistemelor de securitate sociala dupa cel de al doilea razboi mondial, pâna in anii '90.

Evoluţia legislaţiilor naţionale.

Dupa cel de al doilea razboi mondial, legislaţiile naţionale de securitate sociala s-au dezvoltat pe direcţiile deja conturate in doctrina de specialitate din acel moment, respectiv direcţia comutativa si cea distributiva.

Ţarile intrate sub sfera de influenţa a Uniunii Sovietice au adoptat legislaţii privind sistemul de asigurare sociala de tip comutativ. Potrivit acestor legislaţii, sistemul de securitate sociala proteja doar muncitorii si beneficiarii, in general, ai unui contract de munca, lasând in afara sistemului pe cei care obţineau venituri de alte tipuri.

Ţarile asa zis capitaliste, care promovau insa o democraţie de tip real, au adoptat sistemul distributiv.

Desprinderea sistemelor de asigurari de sanatate.

Experienţa acumulata de sistemele de asigurari sociale a impus concluzia ca in cadrul sistemelor, riscul de sanatate devenise foarte greu de gestionat iar cheltuielile presupuse de acoperirea acestuia au devenit deosebit de mari.

Dupa al doilea razboi mondial, din cadrul sistemului de asigurari sociale s-a desprins un alt sistem care, a devenit independent si a avut ca obiectiv doar gestionarea asigurarilor sociale de sanatate.

Evoluţia sistemelor de securitate sociala dupa apariţia Tratatului de la Roma din 1952.

Dupa adoptarea Tratatului de la Roma din 1952, care a pus bazele constituirii Comunitaţii si apoi a Uniunii Europene, a aparut aquisul comunitar care, in materia securitaţii sociale a stabilit o serie de principii care au facut posibila apropierea celor doua sisteme.

in anii '80, in ţarile dezvoltate din punct de vedere economic, sistemele de securitate sociala asa zis "de stat", incep sa se completeze cu asa numitele regimuri complementare.

Sistemele complementare s-au creat pe baza unor contracte incheiate intre indivizi si firme specializate in asigurarea unor riscuri sociale. Aceste contracte au dat posibilitatea asiguraţilor sa poata obţine indemnizaţii in cazul survenirii riscului social asigurat, care sa asigure o acoperire totala a pagubelor suferite. Asa a aparut sistemul de pensii private.

Evoluţia sistemelor de securitate sociala dupa anii '90.

Tendinţa de unificare a sistemului comutativ cu sistemul distributiv.

Dupa anul 1990, ca urmare a influenţelor dreptului comunitar, în Uniunea Europeana s-a observat o tendinţa de unificare a celor doua sisteme, de tip comutativ şi distributiv, in sensul recunoasterii oricarui individ a dreptului la o securitate sociala minima.

Dezvoltarea regimurilor complementare ale diverselor drepturi de asigurari sociale.

De asemenea, a avut loc o dezvoltare fără precedent a regimurilor complementare de asigurare a unor riscuri sociale, sistemul pensiilor private extinzându-se în toate ţarile Uniunii Europene.

Dezvoltarea în mod independent a sistemului de asigurari sociale de sanatate.

Odata cu constituirea Uniunii Europene şi lărgirea acesteia, s-au pus în aplicare Directivele Comisiei Europene pe probleme de sanatate, conform carora asigurarile medicale de sanatate a capatat independenţa totala faţă de restul asigurărilor sociale, fiind gestionate de asa numite Case Naţionale de Sanatate.

 
termeni şi condiţii | conţinut realizat de Preşedintele CAA Filiala Bucureşti, Dr. Avocat Petroşel Norocel Florin, actualizat la data de 05.04.2018